Costel and Verginica Crimschi

acoperisuri batute cu stuf, impletituri stuf si nuiele (garduri si cosuri), lipituri cu pamant (case chirpici), dogarie

 

Cand le-am spus ca vrem sa facem o masa lipita cu pamant, s-au uitat unul la altul si au ras. "Cine a mai auzit de asa ceva?", dar urmatoarea replica a venit rapid: "Va ajutam cum putem noi mai bine!", spune domnul Costel.

Costel si Verginica Crimschi locuiesc intr-unul dintre cele mai izolate sate din Delta Dunarii: Letea, comuna C.A Rosetti. Din 1992 si pana in 2000, Costel a fost pe rand primar si viceprimar in localitate. Impreuna cu Petre, fiul sau, bate stuful pe casele oamenilor si sunt recunoscuti in toata Delta ca mesteri adevarati. Lucreaza in stil "nemtesc", pentru invelirea caselor si "rusesc", pentru aplecatori si alte anexe din gospodarii. In plus, se ocupa si cu dogaritul si impletitul cosurilor din rachita si alte nuiele.

Casa familiei Crimschi este lipita cu pamant, iar la doi-trei ani necesita mici reparatii. De toate se ocupa doamna Verginica, cu sprijinul sotului. Tehnica nu a invatat-o din familie ci de la oamenii din sat. "Orice nu stii, intrebi si inveti. Asa se face treaba!".